Mama interioara

Despre copilul interior stim de acum destul de multe.
Dar despre mama dinauntrul nostru … inca nimic.
Pe mama … uneori, unii dintre noi, o asteptam o viata intreaga in mintea si sufletul nostru … Si nu ne dam voie sa crestem, ramanem vesnic niste copii nevindecati, pentru ca speram, speram, speram …visam, visam, visam ca, poate, intr-o zi, mama va veni. Si ne va iubi. Va veni asa cum am asteptat-o mereu: calda, blanda, iubitoare, cu zambet si lumina in priviri si cu o dragoste nesfarsita pentru noi, o dragoste exprimata fara ezitari si in toate felurile posibile, va veni cu acceptare neconditionata si cu multa protectie sigura pentru vulnerabilitatile si fragilitatile noastre.
innerm2
Si asteptam … si asteptam … si speram … Mama poate ca nu mai e demult printre noi dar noi tot o mai asteptam … sa vina, sa vina in cele din urma in sufletul nostru si sa ne dea voie …sa ne iubim…
Iubirea oferita de mama este aceea care da copilului permisiunea de a se iubi pe sine. Ii da masura si modelul acceptarii interioare.
Dar poate ca nici mama nu a primit nimic din iubirea pe care si-o dorea …si pe care o merita …
Si atunci ce facem?
innerm1
Devenim propria noastra mama suficient de buna. In felul acesta ne dam voie sa crestem si sa ne maturizam, ne descoperim, ne asumam si ne celebram feminitatea, iesim din amorteala unei stari de asteptare permanenta a acelei iubiri ideale care, poate, nu va veni … niciodata.
Si daca mama nu ne-a daruit iubirea aceasta pe care ne-o doream si pe care o meritam, o vom ierta si astfel ne vom elibera de ea, daruindu-ne noi noua toata ingrijirea, acceptarea si pretuirea de care avem nevoie. De acum, mama interioara este cea care ne va hrani si proteja copilul interior.
Mama interioara – sa devenim propria noastra mama.
Advertisements

Copiii PERFECTI – Adulti MINCINOSI. Un paradox al STIMEI DE SINE 😵

Suntem obisnuiti mai degraba sa mintim decat sa recunoastem cinstit o greseala. Avem inradacinata o uriasa AVERSIUNE FATA DE GRESEALA incat mai degraba ne pierdem energia si atentia cautand scuze peste scuze pentru banale greseli.
Asta pentru ca in EDUCATIA noastra EMOTIONALA – a generatiei mele, cel putin – a fost adanc inradacinata FRICA DE A GRESI.

Ai gresit – esti pedepsit!
Direct, scurt, clar, fara discutii, fara o minima incercare de a intelege DE CE AI GRESIT – singura care ar putea sa schimbe ceva.

self esteem
Am observat foarte, foarte des, in afara cabinetului, in situatii de viata de zi cu zi – daca fac o observatie, concreta, obiectiva, simpla, pe un lucru cat de marunt – omul intra imediat in DEFENSIVA – incepe sa SE APERE. Adica, se activeaza o veche frica, aceea de pedeapsa, desi eu nu am nici intentia si nici puterea de a pedepsi cumva. Dar, in cultura noastra, OBSERVATIILE, uneori chiar cele mai simple, declanseaza rapid, inconstient, lantul asociativ GRESEALA – CRITICA – PEDEAPSA.
In plus, de multe ori, omul cand intra in defensiva incepe la randul lui SA ATACE.🙄
Nu e nevoie sa inventam minciuni. Este un mecanism perfid total in defavoarea noastra – ne face sa ne simtim si mai rau cu noi insine, ne scade stima de sine absolut gratuit. E mult mai sanatos sa recunoastem cinstit o greseala – in fata noastra si/sau a celui care ne face observatia, sa ne acceptam zambind imperfectiunea🤓 si in acelasi timp sa privim cu incredere spre viitorul in care, impacati cu noi insine fiind, NU O VOM MAI REPETA.

Curaj! Pentru ca totulpoatefisialtfel!

Nu ne vom creste niciodata stima de sine mintind (pe celalalt si, mai ales, pe noi!) ci, dimpotriva, stima de sine creste cu fiecare strop de adevar personal integrat Cu cat ne recunoastem mai cinstit limitele, greselile, imperfectiunile, cu atat mai multa putere dobandim sa le depasim, daca e nevoie si chiar ne dorim asta (pont: nu e mereu obligatoriu!). Cu cat mai mult ne evitam propriul adevar, cu atat suntem mai prinsi in capcana perfectiunii imposibile.

Reteta sigura pentru a repeta greselile este sa le NEGAM.

#youareokproject

#youareok

Am avut de multe ori zile grele si am trait suferinte care m-au pus la incercare. Din felul in care am reusit eu sa ma descurc (am reusit!) si de la oamenii care mi-au fost alaturi (le multumesc din suflet!) am invatat multe despre cata putere poate fi intr-un om, despre ce lucruri sunt cu adevarat importante si am invatat valoarea inestimabila a caldurii sufletesti si a trairii in prezent. Azi. Aici-si-acum. Si as vrea sa va spun asa:

Fiti fericiti pentru ziua de azi. Pentru ca la finalul ei sunteti inca impreuna, voi si cei dragi sufletului vostru love1
Prea putine lucruri conteaza cu adevarat si dintre acestea blandetea este unul dintre cele mai importante. O vorba buna vindeca asa cum uneori nimic altceva nu o poate face. Daruiti iubire in cuvinte calde oamenilor dragi si voua insiva deopotriva.
Aveti grija de voi si de cei dragi voua. Spuneti-le toate lucrurile frumoase pe care le simtiti pentru ei. Azi. Nu maine. Maine poate fi prea tarziu. Maine, le puteti spune din nou! Iubirea creste daruind.

Iubiti-va pe voi – aveti grija de sanatatea corpului si a mintii, pastrati aproape oamenii care va fac sufletul sa infloreasca, nu va lasati pacaliti, mintiti, exploatati, abuzati – nu meritati, iar copiii vostri vor face la fel. Hraniti-va mintea cu lucruri sanatoase, nu va mintiti singuri si fiti dispusi sa auziti adevarul atunci cand cineva cu buna credinta vi-l spune. Investiti in voi si astfel cei dragi voua se vor bucura de toata energia voastra, inflorind la randul lor.
Nu va pierdeti in amanunte, in dispute inutile, in competitii fara rost – orice secunda pe care o alocati unor lucruri/oameni/situatii care nu va aduc valoare in viata sau hrana in suflet este o secunda furata voua sau pe care ati putea sa o petreceti cu cei dragi. Lasati telefonul deoparte. Oamenii care conteaza sunt langa voi, au nevoie de voi, si voi de ei deopotriva, nu spuneti niciodata “nu am timp” unui om drag care va cere atentia, prezenta, implicarea.

Apoi, fiti pentru voi insiva parinti buni si la sfarsitul zilei spuneti-va in gand o vorba calda pentru tot ce ati reusit sau v-ati straduit azi, imbratisati-va in suflet, incurajati-va pentru maine si priviti-va in oglinda cu blandete observand curajos tot ce ati gresit, pentru ca acesta este singurul fel in care nu veti mai repeta maine ce azi nu v-a placut.

Cu drag,

Florentina ❤

In ce stare se afla relatia voastra romantica?

Sunteti si acum, dupa atatia ani, la fel de indragostiti ca in prima zi? Sau rutina v-a erodat relatia?

Cum stau lucrurile in relatia ta – esti increzator sau inca te mai intrebi daca celalalt este omul potrivit pentru tine?

Testeaza-ti relatia. Aceasta verificare iti va arata daca ai probleme – bifeaza afirmatiile cu care esti de acord.

  • Relatia voastra si-a pierdut farmecul
  • Nu ati mai plecat intr-o excursie spontana de mult timp
  • Sentimentele pentru partenerul tau nu mai sunt la fel de puternice
  • Rareori mai dormiti impreuna
  • In ultima vreme, slabiciunile partenerului tau te irita mai mult ca oricand
  • Iesi in oras cu prietenii mult mai des – fiecare cu prietenii lui
  • Parenerul tau te critica din ce in ce mai mult in fata celorlalti
  • De mult n-ai mai fost fericit
  • Adesea te simti neinteles
  • Partenerul tau nu ti-a mai facut o surpriza de ziua ta de multa vreme
  • Va certati pentru orice fleac
  • In ultima vreme partenerul tau vine acasa tarziu si se duce direct la culcare
  • Ori de cate ori va certati, ti se pare ca devii din ce in ce mai inflexibil
  • Uneori ti se pare ca se poarta nedrept cu tine
  • Nu mai vorbiti la fel de mult ca altadata
  • De obicei sambata iei un fil si stai acasa
  • Rar mai aveti momente de tandrete
  • Ii admiri pe partenerii celor din cercul tau de prieteni
  • Partenerul tau nu ti-a mai facut un compliment si nu ti-a mai spus o vorba buna de multa vreme
  • Ti se pare ca fiecare merge pe drumul lui

Numara cate raspunsuri ai bifat si verifica paragraful corespunzator de mai jos.

0-5 – Se pare ca totul merge bine in relatia voastra. Cu toate acestea ar trebui sa fii atent si sa nu pierzi din vedere momentele frumoase ale vietii de zi cu zi alaturi de celalalt, pentru ca ele dau valoare relatiei voastre. Numai cei care sunt capabili sa pretuiasca micile momente de fericire vor cladi o relatie durabila.

6-14 – In functie de apropierea de limita inferioara sau superioara a intervalului, ar trebui sa ai grija ce decizii iei. Un prim pas in directia cea buna ar fi sa porti o discutie serioasa cu partenerul tau despre ideile tale si despre viitorul vostru impreuna. Probabil ca nu e prea tarziu sa recuperezi aspectele interesante ale relatiei voastre, mai ales daca vii cu niste idei inovatoare.

15-20 – Relatia voastra nu se prezinta sub auspicii prea bune. Evident, tu si partenerul tau v-ati indepartat. Trebuie sa te gandesti foarte bine daca vrei sa mai ramai in aceasta relatie – nu-ti faci nici tie, nici celuilalt o favoare.

 

Sursa: Allan & Barbara Pease – Cat de compatibili sunteti

Cum sa gasesti partenerul potrivit

Persoana perfecta pentru voi este cea despre care nu aveti absolut niciun dubiu si pe care in mod sigur, absolut, din toata inima, v-o doriti pentru totdeauna in viata voastra.

relationship

Cele cinci greseli foarte frecvente ale unei “noi relatii”

1 – A face alegeri hormonale

Cand cineva se indragosteste “nebuneste”, face alegeri pornind de la sentimentele traite la un moment dat si nu pe baza potrivirii pe termen lung cu un partener. In stadiul dorintei/dragostei pasionale creierul este inundat de hormoni care produc o stare asemanatoare celei experimentate sub influenta drogurilor. Daca simtiti ca sunteti pe punctul de a va logodi cu cineva pentru ca persoana respectiva “are ceva anume magnetic … un sentiment magic imposibil de descris in cuvinte” faceti un dus rece si documentati-va serios despre cum anume functioneaza biologia dragostei si chimia in aceasta etapa a iubirii. Veti afla si veti intelege cum hormonii sunt cei care va vorbesc, nu inima. Sigur, lasati-va purtati de placerea unei noi povesti de dragoste, dar hotarati-va inainte ca indiferent de cine v-ati indragosti, veti lasa sa treaca o bucata de vreme inainte de a lua orice decizie cu privire la viitor.

2 – Negarea problemelor

Se poate sa negati in sinea voastra ca o anumita persoana are unele probleme de care aveti idee sau se poate sa refuzati sa ii ascultati pe altii care va vorbesc despre neajunsurile persoanei pe care o indragiti. Va puteti concentra atentia numai asupra punctelor pozitive si ajungeti sa vedeti partenerul numai asa cum ati dori sa fie. Orice informatie pe care ati putea-o primi despre acea persoana ar trebui sa fie folosita pentru a face o alegere inteligenta si cumpatata.

3 – Alegerea unor oameni aflati “la nevoie”

Atrageti pe cineva care sustine ca are nevoie de voi si va petreceti timpul “fiind alaturi de acea persoana” si incercand in permanenta sa le rezolvati nevrozele. In cele din urma veti obosi si veti incepe sa cautati pe altcineva. In mod asemanator, daca voi sunteti cei “nevoiasi” pentru ca tocmai ati trecut printr-un divort, o despartire sau ati fost parasiti, sunteti candidati seriosi pentru postura de noi victime. Acordati-va un timp – 10% din durata relatiei precedente – pentru a trece peste perioada in care resimtiti pierderea grea. Apoi gasiti pe cineva care sa fie cu voi, nu care are nevoie de voi.

4 – A fi maleabil

Va petreceti timpul incercand cu disperare sa evitati orice neintelegere cu noua iubire, straduindu-va sa ii aduceti un zambet pe buze sau sa nu suflati un cuvant care ar putea fi suparator. Veti deveni un yesman, dar nimeni nu respecta o astfel de persoana. Fiind pasiv si excesiv de maleabil, foarte curand va veti incarca de resentimente si manie, iar partenerul va ajunge sa creada fie ca nu aveti niciun sentiment adevarat, fie ca sentimentele voastre nu valoreaza mai nimic. Ca atare, veti ramane fara aparare in fata abuzurilor emotionale. Aveti nevoie de cel putin doua sau trei certuri sau contradictii cu noua dragoste pentru a avea un punct de vedere realist despre cum este de fapt acea persoana.

5 – Alegerea unui partener pe care credeti ca il puteti schimba

“Stiu ca nu are o istorie prea grozava in ceea ce priveste fostele relatii, dar cand e cu mine e altfel. Se va schimba”. Ah …. Nu, nu o va face. Cei care cred ca pot schimba pe cineva sau ca acea persoana va fi pur si simplu altfel alaturi de ei isi cauta cu lumanarea o viata dificila. Numeroase femei cred ca puterea magica a dragostei va fauri un nou barbat chiar dinaintea ochilor lor, dar ceea ce se intampla in realitate este ca barbatul isi reia mai devreme sau mai tarziu apucaturile vechi si le transfera in noua relatie. De regula, asta nu se intampla pana ce nu trece un timp, deoarece in stadiile timpurii ale dragostei pasionale cei mai multi oameni isi arata cea mai buna fata, ascunzandu-si proastele obiceiuri.

rel2

Nu exista cuplu direct compatibil. Cele mai multe diferente de opinie vizeaza aceleasi lucruri: bani, sex, copii si timp. O relatie de success pe termen lung implica o anumita chimie intre parteneri, valori si convingeri fundamentale similar si abilitatea de a face fata diferentelor de opinii. Compatibilitatea se creeaza. In cazul celor mai multi oameni, dupa un an sau doi revolutia hormonala trece, iar cuplurile raman impreuna datorita valorilor si convingerilor fundamentale comune. Cand intalniti pe cineva nou, acea persoana se va comporta cat se poate de bine vreme de aproximativ un an, asadar, este nevoie de timp pentru a descoperi care sunt valorile si convingerile fundamentale ale cuiva.

Valorile fundamentale sunt:

  • atitudinea fata de cresterea copiilor si in ce priveste disciplina;
  • impartirea sarcinilor si responsabilitatilor domestice;
  • finantele – cat, cum si unde se cheltuieste;
  • curatenia si standardele de viata;
  • viata sociala si de familie – implicare, activitati si frecventa;
  • sexul si intimitatea – cine de ce are nevoie si ce ofera.

Convingerile fundamentale sunt: spirituale si religioase, etice si morale, politice si culturale.

Chiar daca dragostea timpurie, care se bazeaza pe o atractie foarte puternica, va poate face sa credeti ca v-ati gasit jumatatea, sufletul-pereche, partenerul multvisat sau omul perfect, pe termen lung o slaba compatibilitate poate avea consecinte serioase si va poate transforma viata intr-un cosmar. In vreme ce resursele unui barbat si tineretea, pe de o parte si sanatatea si frumusetea unei femei, pe de alta parte, sunt temeiurile de baza ce motiveaza atractia initiala intre oameni in majoritatea cazurilor, totusi, toate studiile despre relatiile care dureaza au ajuns la aceeasi concluzie: cei care raman fideli unui partener o fac pentru ca impartasesc cu el aceleasi valori si convingeri fundamentale.

rel3

Sursa: De ce barbatii au nevoie de sex, iar femeile de dragoste – Allan & Barbara Pease

Dimensiuni specifice ale SCHEMELOR EMOTIONALE

Durata – Cat de mult dureaza emotiile? Unii oameni cred ca emotiile pe care le traiesc vor dura mult timp – probabil la nesfarsit. Multi oameni au astfel de convingeri, spunand lucruri precum “Cateodata ma tem ca daca imi dau voie sa am un sentiment puternic, nu are sa imi mai treaca”. Oamenii care au convingerea ca emotiile dureaza mult timp nu le percep ca fiind temporare sau situationale. In unele cazuri experientele emotionale sunt considerate “trasaturi” (de exemplu “Sunt o persoana Trista”). In loc sa vada experientele emotionale ca pe un fenomen trecator, aceasta dimensiune ii face pe oameni sa creada ca emotiile neplacute ar putea sa persiste si sa creeze in continuare suferinta.

Control – Unii oameni cred ca emotiile lor sunt scapate de sub control si trebuie neaparat controlate. “Daca imi dau voie sa traiesc unele dintre aceste sentimente, ma tem ca am sa-mi pierd controlul” / “Ma ingrijoreaza faptul ca nu voi putea sa imi controlez sentimentele” / “Imi fac griji ca, daca am anumite sentimente, s-ar putea sa o iau razna”. Convingerile referitoare la lipsa de control pot fi infricosatoare pentru unii oameni, care ajung sa creada ca trebuie sa faca aproape orice pentru a prelua controlul.

Comprehensibilitate – Oamenii cred adesea ca emotiile lor nu au niciun sens. Unii sunt confuzi in legatura cu sentimentele lor. Spre exemplu, astfel de persoane ar putea spune “Sunt lucruri la mine pe care pur si simplu nu le inteleg” / “Pentru mine sentimentele nu au sens” / “Cred ca sentimentele mele sunt stranii sau ciudate” / “Sentimentele mele par sa vina de nicaieri”. Faptul ca le este greu sa dea sens emotiei ii face pe oameni sa se simta confuzi fata de experienta lor si neajutorati in legatura cu ceea ce au de facut.

Consens – Unii oameni cred ca ei sunt singurii care se confrunta cu anumite emotii, ajungand astfel sa se considere anormali sau chiar defecti. Acesti oameni au convingeri precum “De multe ori am impresia ca eu reactionez cu niste sentimente pe care altii nu le-ar avea” / “Sunt mult mai sensibil decat alti oameni” / “Altii nu au sentimentele pe care le am eu”. Totodata, ar putea sa se intrebe “Oare altii au acelasi gen de reactii sau de experiente emotionale ca si mine sau exista ceva unic ori diferit la emotiile mele?”. Cand oamenii inteleg ca multe alte persoane pot avea fantezii sau sentimente asemanatoare se reduce autoetichetarea negativa si aceasta validare sau normalizare ajuta la reducerea depresiei si anxietatii.

Vinovatia si rusinea – In ce masura simte o persoana rusine, vinovatie sau jena in cazul unei emotii? Aceasta dimensiune face trimitere la convingerea conform careia persoana in cauza nu ar trebui sa aiba anumite sentimente. Aceasta se reflecta in comentarii precum “E gresit sa ai unele sentimente” sau “Mi-e rusine de sentimentele mele”. Persoanele care se simt vinovate sau rusinate ar putea avea tendinta de a se critica pentru emotii, de a-si ascunde emotiile de ceilalti, precum si de a fi anxiosi sau tristi in legatura cu emotiile pe care le traiesc.

Rationalitatea – Indivizii care pun accentul pe rationalitate in detrimentul trairilor emotionale considera ca a fi logic si rational reprezinta un model superior de functionare. Acestia cred ca emotiile lor trebuie eliminate sau controlate, astfel incat sa nu devina piedici in calea rezolvarii de probleme rationale ori eficiente sau a functionarii. Exemple de accent pe rationalitate sunt: “Trebuie sa fiu rational si logic in tot ceea ce fac” si “Nu poti sa te bazezi pe faptul ca sentimentele tale iti vor spune ceea ce este bine pentru tine”.

Perceptie simplista a emotiilor – Unii oameni cred ca ei ar trebui sa se simta intr-un singur fel in legatura cu diverse aspecte ale vietii; ei intampina asadar dificultati cu privire la sentimentele amestecate. In unele cazuri, aceasta ia forma gandirii dihotomice despre sine (“Eu sunt in intregime rau”) sau despre altii (“El este in intregime rau”). Perceptia diferentiata, echilibrata si complexa asupra sinelui si a celorlalti cuprinde constientizarea faptului ca aceeasi persoana poate sa aiba calitati diferite si contradictorii, in functie de situatie sau de moment. Asadar, sinele si ceilalti variaza. Un tip mai diferentiat de gandire ofera oamenilor sansa de a-si corela sentimente aparent contradictorii, care uneori sunt inevitabile. Exemple ale perceptiei simpliste asupra sinelui sau asupra celorlalti include urmatoarele: “Nu pot sa suport atunci cand am sentimente contradictorii – cum ar fi sa imi placa si sa imi displaca aceeasi persoana”, “Cand am sentimente contradictorii cu privire la cineva ma supar sau devin confuz” si “Imi place sa imi fie foarte clar felul in care ma simt cu mine insumi”. O perceptie simplista a emotiei reflecta o perceptie dihotomica a experientei, de tipul totul-sau-nimic.

Valori – Oamenii care pun accentul pe valori considera ca emotiile lor sunt consecinte firesti ale valorilor care ii ghideaza in viata. Prin urmare, scopul lor nu este neaparat “sa se simta bine”, ci mai degraba sa “aiba o viata cu sens”. Accentul pe valori ar putea deriva dintr-un model cognitiv existential al procesarii emotionale. Astfel de oameni cred ca anxietatea, depresia sau furia ii poate ajuta sa isi clarifice ceea ce “conteaza cu adevarat” si, prin urmare, dau voie procesarii emotionale sa se intample. Intr-adevar, valorile sprijina organizarea sensului inerent actiunii si experientei prin care persoana poate elucida ceea ce “conteaza cu adevarat” pentru ea, astfel incat pe aceasta cale sa dea profunzime si substanta dificultatilor inevitabile ale vietii. Afirmatii care reflecta valori includ “Exista valori mai inalte spre care tind” sau “Cand ma simt rau sau sunt trist imi examinez valorile”.

Exprimare – Oamenii care au convingerea ca isi pot exprima emotiile sunt dispusi sa le afiseze in prezenta celorlalti si sa isi comunice gama de sentimente pe care o au. Disponibilitatea de a exprima sentimente reflecta o acceptare a faptului ca emotiile sunt importante si ca ar putea sa faciliteze schimbarea sau intelegerea. Desigur, s-ar putea ca simpla exprimare a emotiilor sa nu reflecte neaparat si convingerea ca propriul stil de exprimare este util – reflecta doar faptul ca persoana este dispusa si capabila sa exprime emotii. Urmatorii itemi reflecta exprimarea emotionala “Consider ca este important sa imi dau voie sa plang pentru a-mi exterioriza emotiile” si “Simt ca imi pot exprima deschis emotiile”.

Validare – Unii oameni considera ca au parte de un public receptiv la emotiile lor, cu alte cuvinte cred ca atii le accepta emotiile, le inteleg, le recunosc valoarea si arata empatie fata de ele. Validarea influenteaza o serie de alte dimensiuni ale schemelor emotionale. Validarea normalizeaza emotia, reduce vinovatia si rusinea, sprijina diferentierea emotiei, ajuta individual sa realizeze ca experienta emotionala poate fi acceptata si tolerata si demonstreaza faptul ca emotiile au sens. Exemple ale unor grade diferite la nivelul convingerilor (sau asteptarilor) referitoare la validare includ urmatoarele: “Altii imi inteleg si imi accepta sentimentele”, “Nu vreau sa stie nimeni unele dintre sentimentele mele” si “Nimanui nu ii pasa cu adevarat de sentimentele mele”.

Acceptare – Unii oameni isi dau voie sa isi traiasca sentimentele, nu investesc atat de mult efort in incercarea de a le inhiba. Acceptarea inseamna pur si simplu intelegerea faptului ca ceea ce este, este. Ne permite sa ne traim viata, inclusiv emotiile, ca fiind parte fireasca a realitatii. “Acceptarea ideala” se petrece in absenta judecatii, a controlului sau a fricii si marcheza punctul de pornire de la care persoana poate fie sa actioneze, fie sa nu actioneze. Acceptarea este un fel de “a lasa sa intre” sau “a lasa sa fie”. Exemple de comentarii care reflecta diverse grade de acceptare sunt “Imi accept sentimentele” si “Nu vreau sa recunosc ca am anumite sentimente – dar stiu ca le am”.

Blamarea – O reactie des intalnita pe care o au unii oameni fata de emotiile lor negative este de a-i blama pe altii pentru propriile lor sentimente. Ei s-ar putea simti provocati, tratati incorect, exploatati, ignorati, abuzati sau pur si simplu neintelesi – dar in fiecare dintre cazuri “motivul” pentru care simt ceea ce simt este ca altcineva le-a cauzat trairea emotiilor respective. Exprimari ce reflecta blamarea sunt “Daca ceilalti oameni s-ar schimba, eu m-as simti mult mai bine” si “Ceilalti oameni imi cauzeaza sentimente neplacute”.

Amortirea – Unii oameni intampina dificultati in a trai emotii; ei sustin adesea faptul ca sunt amortiti, ca nu simt nimic sau ca se simt detasati de realitate. Amortirea este inteleasa drept consecinta a evitarii emotionale, ceea ce inhiba orice forma de procesare emotionala a experientei. Neavand acces la experienta directa a emotiei, astfel de persoane nu au cum sa invete ca emotiile pot fi tolerate, ca ele nu ii coplesesc sau debiliteaza ori ca acestea nu dureaza pentru totdeauna. Persoanele care traiesc o stare de amortire spun adesea lucruri precum “De multe ori ma simt amortit emotional – ca si cum nu as avea sentimente”.

Ruminarea – Cateodata oamenii se “blocheaza” intr-o emotie – se gandesc neincetat la faptul ca au un sentiment neplacut, isi pun intrebari fara raspuns (de exemplu “Ce e in neregula cu mine?”) si isi concentreaza atentia in mod repetat asupra experientelor lor negative. Ruminarea poate fi considerata drept un stil problematic de coping in confruntarea cu ganduri si emotii nedorite. Oamenii care rumineaza cred adesea ca nu pot sa renunte la o emotie sau la un gand, ca trebuie sa descifreze situatia si ca nu pot sa accepte ca un gand este doar un gand, iar emotia este temporara. Ruminarea este o strategie problematiaca de coping cu emotia neplacuta sau nedorita, deoarece ne face sa ramanem blocati intr-o experienta emotionala sau intr-o amintire, evocandu-ne si mai mult negativitatea experientei emotionale si impiedicandu-ne sa functionam productiv. Exemple de comentarii ale persoanelor care rumineaza includ “Cand ma simt rau, stau singur si ma gandesc mult la cat de rau ma simt”, “Adesea imi spun <<Ce-i in neregula cu mine? >>“ si “Ma concentrez mult pe sentimentele sau pe senzatiile mele fizice”.

Schemele emotionale sunt evaluate cu ajutorul scalei LESS II.

Cercetarile care au investigat schemele emotionale au dovedit ca aceste convingeri sunt relationate mai multor tipuri de psihopatologii printre care depresie, anxietate, abuz de substante, conflicte relationale si tulburari de personalitate.

 

Sursa: Terapia centrata pe scheme emotionale, R. Leahy, 2017

Maladia Alzheimer – simptomatologie clinică şi aspecte neurobiologice

Demenţa – tulburare caracterizată prin deficite cognitive multiple, care includ scăderea memoriei. Totuşi, conştienţa nu este afectată, aşa cum se întâmplă în delirium. Funcţiile afectate includ inteligenţa, limbajul, rezolvarea problemelor, memoria, învăţarea, orientarea, percepţia, atenţia, judecata, concentrarea şi abilităţile sociale.
Demenţa Alzheimer – demenţă presenilă descrisă pentru prima oară în 1906 de către A. Alzheimer, care începe cam pe la 55 de ani, caracterizându-se printr-o deteriorare progresivă şi globală, fiind produsă de o atrofie cerebrală difuză şi având două caracteristici pe plan histopatologic: cromatoliza totală a celulelor nervoase, în care urmele argentice arată o reţea puternic colorată (degenerescenţă neurofibrilară ) ; frecvenţa unor plăci speciale argirofile, numite “senile”.
alzh1
Etiologie – factorii genetici joacă un rol important, până la 40% din pacienţi au istoric familial de DAT. Există o asociere între sindromul Down şi DAT; ar putea fi implicată gena pentru proteina precursoare a amiloidului, de pe cromozomul 21. Neurotransmiţătorii implicaţi cel mai frecvent sunt acetilcolina şi noradrenalina. Se consideră că ambii sunt hipoactivi. S-a consemnat degenerarea neoronilor colinergici din nucleul bazal al lui Meynert, pe lângă descreşterea concentraţiilor cerebrale ale acetilcolinei şi a enzimei cheie a sintezei ei – acetilcolintransferaza. Alte dovezi în favoarea ipotezei colinergice includ efectele favorabile ale inhibitorilor colinesterazei şi degradarea suplimentară a cogniţiei care se asociază cu anticolinergicele. S-au găsit anumite dovezi asupra descreşterii numărului de neuroni care conţin noradrenalină în locus coeruleus. Ar putea fi implicate şi nivelurile scăzute ale corticotropinei şi somatostatinei. Alte cauze care au fost propuse includ reglarea anormală a metabolismului fosfolipidelor din membrana celulară şi toxicitatea aluminiului.
Neuropatologie – modificările neuropatologice caracteristice constau din aglomerări neurofibrilare, plăci senile şi degenerări granuo-vacuolare. Aceste modificări pot apărea şi odată cu îmbătrânirea normală, dar sunt constant prezente în creierul pacienţilor cu DAT. Constatările patologice se localizează în special parieto-temporal şi predomină în cea mai mare măsură în amigdală, hipocamp, cortex şi creierul anterior bazal. Teoria etiologică a toxicităţii aluminiului se bazează pe faptul că structurile patologice din creier conţin cantităţi ridicate de aluminiu. Diagnosticul de crertitudine al bolii Alzheimer este numai cel histopatologic. Diagnosticul clinic de DAT nu poate fi decât cel de boală Alzheimer posibilă sau probabilă.
Alte anormalităţi care s-au constatat la pacienţii cu DAT includ atrofia corticală difuză la CT sau RMN, mărirea ventriculilor şi descreşterea metabolismului acetilcolinic cerebral. Nivelurile scăzute ale acetilcolinei explică de ce aceşti pacienţi sunt foarte sensibili la efectele medicaţiei anticolinergice şi au condus la dezvoltarea strategiilor terapeutice de suplinire a colinei.
Din punct de vedere clinic debutul este lent, insidios, progresiv, adesea greu de precizat cronologic. Este marcat printr-un deficit mnezic global care se agravează lent, fără fabulaţie şi fără falsă recunoaştere (în acest stadiu) şi printr-o dezorientare spaţială dintr-o dată destul de intensă. Activitatea motoare este încetinită fiind însoţită de o apatie progresivă şi de indiferenţă, nuanţată uneori de izbucniri de mânie sau de anxietate. Uneori se mai constată şi un debut cu tulburări psihotice de tip confuzo-oniric halucinaţii diverse sau idei delirante, puţin structurate, pe teme de prejudiciu sau gelozie. În anumite cazuri, o depresie cronică deschide tabloul. Încă din această perioadă gândirea simbolică poate fi afectată; această afectare este răspunzătoare pentru tulburările praxiilor, scrisului, cititului şi uneori chiar a limbajului. Nu este vorba despre o adevărată apraxie sau afazie ci despre dificultăţi întâmpinate în înţelegerea simbolică a consemnelor şi în activitatea operatorie. Aici se situează deficitul gândirii reprezentative, operatorii sau instrumentale.
În perioada de stare, care nu survine decât după câţiva ani, demenţa este profundă, masivă, afectând atât înaltele funcţii intelectuale, judecata, abstracţia, sinteza, cât şi funcţiile elementare. Memoria este considerabil alterată cu un deficit global care vizează funcţiile de fixare şi de rememorare. Atenţia spontană şi provocată este profund afectată. Tulburările orientării temporo-spaţiale sunt foarte intense şi realizează un simptom dominant; orientarea în spaţiul imediat este cea mai perturbată: bolnavii se pierd continuu în propria locuinţă sau în spitalul în care a fost nevoie să fie internaţi.
Dispariţia completă a activităţilor operatorii şi simbolice este însoţită de o alterare a gândirii reprezentative formale, determinând un sindrom afaz-apraxo-agnozic.
Afazia, de tip senzorial, este caracterizată printr-o pierdere completă a înţelegerii simbolice. Se observă ecolalie, care nu este decât un răspuns formal, “în ecou”, la întrebarea pusă şi palilalie, repetarea iterativă a unor silabe, cuvinte sau scurte fraze, printr-o asociaţie pur formală, emiterea cuvântului determinând imediat apariţia ecoului său. Aceste tulburări sunt însoţite de o jargonofazie de neînţeles. Cea din urmă poate fi văzută ca o “inconştienţă a afaziei” dacă se consideră că afazia senzorială este iniţială (acesta fiind cazul în anumite afecţiuni cerebrale vasculare ) . Aici, afazia este mai mult consecinţa deteriorării globale şi pare mult mai exact să vorbim despre o “pseudoafazie”. Citirea şi scrierea rămân uneori posibile, dar pe un plan pur formal şi automat, silabisire, copiere a textului fără înţelegerea sensului; nu putem vorbi decât despre “pseudoafazie” şi despre “pseudoagrafie”.
Dispariţia funcţiilor operatorii determină unele tulburări praxice foarte importante. Apraxia ideatică este manifestă, păstrându-se anumite gesturi automate. (chibritul este frecat pe cutie dar, excepţie făcând întâmplarea, nu pe partea corectă). Există o apraxie aproape completă a actului îmbrăcării. În copierea unui desen rezultatele sunt mediocre. Se observă adesea fenomenul de closing-in. Bineînţeles că tulburările gnozice sunt foarte grave recunoaştere imperfectă a culorilor, agnozie în privinţa formelor şi uneori a fizionomiilor, agnozie spaţială care coexistă cu o apraxie geometrică şi tulburări ale schemei corporale.
Pe planul comportamentului, încetinirea psihomotoare duce la un apragmatism din ce în ce mai complet, însoţit de apariţia, mai ales nocturnă, a unor crize de intensă agitaţie.
Adesea sunt semnalate anumite tulburări psihotice: idei delirante, induficient structurate pe teme de prejudiciu, gelozie, persecuţie, însoţite sau nu de fenomene halucinatorii. Agresivitatea faţă de anturaj sau faţă de propria imagine în oglindă se datorează de cele mai multe ori unor false recunoaşteri sau unei nerecunoaşteri a fizionomiilor familiare, subiectul având impresia că este cufundat într-un mediu străin şi ostil.
Manifestările neurologice sunt reprezentate, în esenţă, de o hipertonie (exces de tonus muscular) cu akinezie, care realizează un aspect pseudoparkinsonian şi care se accentuează progresiv. În anumite cazuri apare tardiv şi un grasping-reflex. Crizele comiţiale sunt, clasic, destul de frecvente.
În sfârşit, în perioada terminală, maladia evoluează spre o stare demenţială profundă cu apragmatism şi ramolisment complete, apariţia unor comportamente arhaice (reflex oral, bulimie) şi diminuarea progresivă a jargonofaziei, ducând spre un mutism total. Hipertonia poate, în anumite cazuri, să se transforme într-o adevărată rigiditate de decerebrare. Caşexia (slăbire extremă) însoţeşte atunci starea grabatară, iar moartea survine în cursul unei afecţiuni intercurente şi a unor complicaţii de decubit (escare, afecţiuni pulmonare) .
Evoluţia durează între doi şi cinci ani, în puţine cazuri mai mult de zece ani.Prin leziunile sale cerebrale difuze, maladia Alzheimer reprezintă asfel cazul tipic al deteriorării progresive şi globale a funcţiilor activităţii nervoase superioare. Ea se adaptează perfect la o schemă de dezorganizare progresivă a funcţiilor într-atât încât s-a putut vorbi despre “alzheimerizarea” progresivă a demenţelor atât presenile cât şi senile. Iar în această perspectivă există tendinţa, de câţiva ani încoace, de a confunda, într-un acelaşi cadru nosologic al unei “demenţe degenerative primare”, demenţa presenilă Alzheimer stricto sensu şi demenţele senile degenerative mai tardive. În acest caz se vorbeşte despre o “demenţă senilă de tip Alzheimer” (DSTA ), diferenţa dintre cele două afecţiuni nemaifiind reprezentată decât de vârsta la care apar.
Etiologia acestor demenţe degenerative primare rămâne încă insuficient cunoscută: predispoziţie ereditară, factori congenitali, tulburări metabolice diverse, intoxicaţii, infecţii cu un virus lent, etc. Toate aceste cauze rămân încă ipoteze de cercetare.

Principalele cinci cauze de deces la vârstnici sunt bolile cardiace, cancerul, accidentele vasculare cerebrale, boala Alzheimer şi pneumonia. Arteroscleroza, care se asociază atât cu boala cardio-vasculară cât şi cu hipertensiunea, a fost legată de apariţia formelor majore de demenţă – nu numai demenţa vasculară ci şi boala Alzheimer. Modificările cognitive care apar în cursul îmbătrânirii normale şi cele din boala Alzheimer progresivă se înscriu pe un contiuum; există descrise şapte stadii clinice majore, de la normalitate la boala Alzheimer cea mai severă, în cadrul Scalei de Deteriorare Globală:
Stadiul 1 – Normal, fără dovezi obiective sau subiective de deteriorare cognitivă.
Stadiul 2 – Normal pentru vârstă – acuze subiective de decrement cognitiv.
Stadiul 3 – Declin cognitiv uşor – dovezi subtile de decrement obiectiv al funcţionării cognitive sau executive; în multe cazuri, simptomele constituie manifestările cele mai precoce ale bolii Alzheimer şi pot să dureze până la 7 ani, totuşi diagnosticul nu poate fi pus în acest stadiu ci numai retrospectiv. În prezent, pentru această populaţie se investighează eficacitatea şi utilitatea inhibitorilor de colinesterază (donepezilul ) .
Stadiul 4 – Boală Alzheimer uşoară – deficite care se manifestă clar la un interviu clinic atent. În acest stadiu boala poate fi diagnosticată cu certitudine, iar durata medie a stadiului a fost estimtă la 2 ani. Simptomele pot să se oprească temporar în platou în acest stadiu fără ca unii bolnavi să mai înregistreze vreun declin suplimentar timp de 4 ani sau mai mult. S-a constatat că inhibitorii colinesterazei (donepezilul – Aricept) şi rivastigmina (Exelon) sunt utili în privinţa ameliorării unora din deficitele cognitive din acest stadiu. Experienţa cu donepezil arată că acesta este bine tolerat, cu toate că pot să apară efecte secundare colinergice. Efectele terapeutice sunt modeste.
Stadiul 5 – Boala Alzheimer moderată – deficite destul de mari pentru a împiedica supravieţuirea fără asistenţă a bolnavului. Durata acestui stadiu este de aproximativ 1-1, 5 ani deşi la fel ca în stadiul anterior, unii bolnavi pot să manifeste simptomele în platou timp de mulţi ani. S-a constatat că inhibitorii colinesterazei sunt utili prin faptul că furnizează o ameliorare modestă a simptomelor cognitive din acest stadiu.
Stadiul 6 – Boala Alzheimer moderat severă – deficite suficient de mari pentru a necesita asistenţă în privinţa unor activităţi elementare ale traiului cotidian; acest stadiu durează aproximativ 2, 5 ani, iar deficitele cresc progresiv. La acest stadiu sau la persoanele cu demenţă severă inhibitorii de acetilcolinesterază nu s-au dovedit utili.
Stadiul 7 – Boala Alzheimer severă – deficite care necesită asistenţă continuă pentru activităţile traiului cotidian. Majoritatea pacienţilor ajung până în acest stadiu, care durează în medie 2-3 ani, până la 7 ani.

A doua cauză majoră de demenţă la vârstnici este demenţa vasculară, care apare cel mai frecvent în asociere cu boala Alzheimer. Alte tulburări demenţiale mai sunt: demenţa cu corpi Lewy, demenţele fronto-temporale (boala Pick ), boala Creutzfeldt-Jakob, boala Huntington, hidrocefalia cu presiune normală, demenţele secundare unor variate tulburări fiziologice.

Tratament – a ) farmacoterapie – Donepezilul (Aricept), rivastigmina (Exelon) şi tacrinul (Cognex) sunt inhibitori de colinesterază care au fost aprobaţi ca tratament al bolii Alzheimer (SUA). Aceste medicamente îmbunătăţesc cogniţia şi încetinesc declinul cognitiv la unii pacienţi cu boală Alzheimer uşoară până la moderată, dar ele nu modifică procesul morbid subiacent. Aceste medicamente reduc clivarea şi inactivarea intrasinaptică a acetilcolinei, potenţând astfel neurotransmisia colinergică. La rândul ei, aceasta tinde să producă o ameliorare modestă a memoriei şi a gândirii orientate către un scop. Se consideră că aceste medicamente au utilitate maximă la persoanele cu deficit mnezic uşor până la moderat la care s-au păstrat totuşi suficienţi neuroni colinergici în zona bazală a creierului anterior pentru ca să existe un beneficiu prin augmentarea neurotransmisiei colinergice. Tacrinul se foloseşte rar, din cauza toxicităţii hepatice. Inhibitorii de colinesterază s-au administrat în asociere cu vitamina E şi cu extract de Gingko biloba.
În tratament de lungă durată, inhibitorii de colinesterază încetinesc progresia deficitului mnezic şi diminuează apatia, depresia, halucinaţiile, anxietatea, euforia şi comportamentele motorii lipsite de scop. Autonomia funcţională este mai puţin bine prezervată. Unele persoane manifestă ameliorarea imediată a memoriei, dispoziţiei, simptomelor psihotice şi abilităţilor interpersonale. La alţi bolnavi beneficiile iniţiale sunt mai mici, dar aceştia sunt capabili să îşi păstreze facultăţile cognitive şi adaptative la un nivel relativ stabil timp de multe luni, ceea ce poate amâna momentul internării lor într-o instituţie specializată de îngrijire.

Tratament – b ) psihoterapie – demenţa pune probleme psihoterapeutice speciale. În cadrul unui fenoment denumit retrogeneză, care apare în demenţa Alzheimer, şi în măsură variabilă, în alte condiţii demenţiale, modificările cognitive, funcţionale şi fiziologice ale pacientului reproduc în ordine inversă patternurile dezvoltării umane normale. În consecinţă, fiecare stadiu funcţional al bolii Alzheimer poate fi formulat ca o vârstă corespunzătoare a dezvoltării copilăriei. Spre exemplu, un pacient din stadiul 7, cu boală Alzheimer severă va necesita aproximativ aceeaşi cantitate de îngrijire ca un copil mic de un an sau puţin peste un an, în timp ce un pacient din stadiul 4 poate fi lăsat în mare măsură singur acasă ca şi un copil de aproximativ 8 până la 12 ani. Vârsta, din punctul de vedere al dezvoltării pacientului cu boală Alzheimer este utilă şi pentru înţelegerea necesităţilor emoţionale ale acestuia, a perturbărilor comportamentale şi a nevoilor fizice. Tipurile de terapii cele mai indicate (Kaplan) sunt terapia familială sau grupurile de suport pentru rude, apropiaţi, îngrijitori şi terapia relativ orientată către soluţie şi problemă, fără a ţinti schimbări ale personalităţii. O abordare terapeutică ce are multe de oferit pacienţilor cu boală Alzheimer este terapia Gestalt descrisă în Francesetti et al, 2014.

— Dintre cercetările recente cu privire la etiologia şi neurobiologia bolii Alzheimer menţionăm doar câteva:
– un compus molecular denumit antisense oligonucleotide (OL-1), dezvoltat de cercetărorii de la universitatea Saint Luis, a inversat deficitele de învăţare şi memorie şi inflamarea creierului la şoarecii proiectaţi prin inginerie genetica pentru a dezvolta modelul bolii Alzheimer (Susan et al, 2014 ) .
– citalopram – inhibitor selectiv de recaptare a serotoninei (SSRI ) a oprit creşterea de amyloid beta – peptidă despre care se crede că declaşează dezvoltarea bolii Alzheimer (http://www.uphs.upenn.edu/news/News_Releases/2014/05/shelin/ )
– un studiu cu implicaţii asupra diagnosticării timpurii şi tratamentului a fost realizat de Universitatea Columbia şi este primul studiu care arată la pacienţii în viaţă faptul că boala Alzheimer se declanşează în special în cortexul entorhinal lateral (LEC ) . O altă descoperire a studiului este aceea că Alzheimer are apoi tendinţa de a se răspândi funcţional. În plus disfuncţia LEC apare atunci când co-există schimbări în proteinele tau şi amyloid precursor protein (APP ) .
http://www.newswise.com/articles/study-shows-where-alzheimer-s-starts-and-how-it-spreads

— Un alt aspect important în practică, pe care clinicianul mai trebuie să îl aibă în vedere, este reprezentat şi de modificările în clasificare care au apărut în manualul de diagnostic DSM 5.

Bibliografie:
Larousse – Marele dictionar al psihologiei. Editura TREI, 2006, Bucuresti, pag 68-70.
Sadock B., Sadock V. – Manual de buzunar de psihiatrie clinică. Editura Medicală, 2009, Bucureşti.
Francesetti G., Gecele M., Roubal J. – Aplicaţii clinice ale psihoterapiei Gestalt. De la psihopatologie la estetica procesului de contact. Editura GestaltBooks, 2014, Bucureşti.
Susan A. Farr, Michelle A. Erickson, Michael L. Niehoff, William A. Banks, John E. Morley. Central and Peripheral Administration of Antisense Oligonucleotide Targeting Amyloid-β Protein Precursor Improves Learning and Memory and Reduces Neuroinflammatory Cytokines in Tg2576 (AβPPswe ) Mice. Journal of Alzheimer`s Disease, 2014

Arta de a fi egoist

Este dreptul fiecaruia in parte sa isi constientizeze propriile lui dorinte si teluri, adevaratele lui necesitati si bucurii si sa si le implineasca zi de zi. Ca sa nu trebuiasca sa isi spuna la un moment dat “Am trait, dar nu a fost viata mea”.

Orice ati vrea sa modificati in viata dumneavoastra treceti la fapte cand considerati ca este bine sa o faceti si nu va intrebati de o mie de ori daca le-ar placea oare celorlalti.

Cine vrea sa isi construiasca singur fericirea intampina doi adversari: pe de o parte lumea din jur care vrea permanent sa ne ia in posesie, pe de alta – rezistentele din noi insine. Cele sase rezistente principale sunt:

1 – Tendinta de a pasa altora raspunderea pentru noi insine

2 – A-i crede mai mult pe altii decat ne credem pe noi

3 – Ipocrizia sentimentelor din complezenta

4 – Lipsa disponibilitatii de a ne apara fericirea

5 – Lasam sa fie stirbita forta noastra cea mai puternica – fantezia

6 – Incapacitatea de a distinge ceea ce este important de ceea ce este neimportant.

Traind in comunitate, avem doua posibilitati: sa ducem viata pe care ne-am dori sa o ducem sau sa traim viata asa cum le-ar placea altora. Iata un exemplu: Charles Lindbergh – pionierul American al zborului care a devenit eroul unei intregi natiuni dupa ce a strabatut in 1927 Atlanticul intr-un avion minuscul. La momentul respectiv aventura sa a fost admirata cu entuziasm in intreaga lume. Ceea ce merita pana in ziua de azi toata atentia este hotararea cu care a depasit Lindbergh toate rezistentele pentru a efectua acest zbor temerar. Tatal sau isi crescuse fiul in ideea de a se baza mai mult pe sine decat pe altii, iar in viata micului Charles insusiri precum incadrarea, adaptarea si dependenta nu jucau un rol prea mare. Pe el il fascina zborul, ceea ce pe atunci era privit drept o aventura total lipsita de responsabilitate. Sa stea singur sus undeva intr-un aparat de zbor era exact pe gustul lui. “Gustul lui” .. a devenit de fapt marea sa pasiune, continutul vietii lui, implinirea cea mai mare pentru el. “Acolo sus” , spunea el, “acolo savurez sentimentul de a trai la un nivel omenesc mai inalt decat scepticii de jos care ma considera nebun pentru ca imi asum acest risc”. Ceilalti nu aveau decat sa il considere nebun si sa rada de el, iar el era in continuare convins ca “Mai bine traiesc un deceniu asa cum imi face cea mai mare placere. Daca ma ia apoi dracu’ , fiecare an in parte mi-a fost mai pretios decat o viata lunga in mediocritate”. A ajuns oricum la 70 de ani.

Ce ar fi ramas din din sentimentul de fericire, din satisfactia la implinirea celei mai mari dorinte a lui, daca acest om, Charles Lindbergh, ar fi plecat urechea la comentariille oamenilor? Ce s-ar fi intamplat daca el s-ar fi lasat dominat de vocile care ii sopteau “Ce vor zice ceilalti?” sau “Cine sunt eu, un nimeni, nu o sa fac niciodata acest lucru, nu o sa reusesc eu asa ceva!” ….

Stiti de ce pentru cei mai multi dintre noi viata este atat de plina de neliniste si de nemultumire? Trei motive contribuie la acest rezultat:

1 – Pentru ca suntem mereu de parere ca ceva, altceva, este mult mai important decat ceea ce am facut pana acum sau ce facem acum.

2 – Pentru ca nu suntem niciodata multumiti de noi si am dori mereu sa fim altfel decat cum suntem

3 – Pentru ca nu ne facem timp sa cunoastem cu adevarat si sa savuram cu adevarat tot ceea ce avem si tot ceea ce suntem, sa ne bucuram profund de aceste lucruri si sa scoatem tot ce este mai bun in ele, inainte de a incepe ceva nou.

Ne lasam inhamati intr-un circuit rapid si agitat care nu ne lasa niciodata sa gasim cu adevarat drumul spre noi insine. Pana cand intr-o zi ne vom resemna si ne vom refugia intr-una din expresiile atat de general indragite, care ne stau oricand la dispozitie pentru a face comod uz de ele:

  • Vremurile pe care le traim sunt de vina pentru tot
  • In trecut toate erau mai bune
  • Intr-o buna zi se vor schimba toate iarasi in bine
  • Daca m-as fi casatorit cu un om ca lumea si nu cu un perdant …
  • Nimeni nu imi da o sansa
  • Nimeni nu ma intelege cu adevarat
  • Ar trebui sa schimbam toata societatea
  • Anturajul prost in care se invart copiii mei este de vina pentru ca ei nu ma mai asculta

Slaba consolare a autovictimizarii si plangerii de mila, plus a da vina mereu pe ceva/altcineva.

Traim intr-o vreme in care tot mai multi oameni au tot mai putin timp pentru acele lucruri care sunt cu adevarat importante pentru ei, din diferite motive – doua dintre acestea sunt:

1 – Se fac atat de dependenti de judecata altora incat ei insisi nu mai pot deosebi ce este cu adevarat important pentru ei si ce nu. Considera deci ca multe lucruri sunt importante pentru ca altii, multi altii, le vad astfel.

2 – Evita probleme importante pentru ca se tem ca nu le pot da de capat. Ca si alibi, se ocupa cu mult zel de lucruri secundare. Ca si cum solutionarea a o mie de lucruri secundare ar putea inlocui solutionarea unei probleme importante (viata lor).

Revolutia Respectului – nu putem respecta pe altcineva mai mult decat pe noi insine. Revolutia personala a autoafirmarii hotarate este cea mai folositoare fiecaruia dintre noi. Dupa posibilitati, dupa capacitate, pana la nivelul cel mai bun posibil care poate fi atins in dezvoltarea de sine.

▪ Intrucat in societate nimeni nu este interesat sa ne creeze conditii optime pentru autodezvoltare, fiecare individ este dator siesi sa se ocupe de acest lucru.

▪ Intrucat nimeni nu poate prelua raspunderea pentru fericirea noastra, trebuie sa ne-o asumam singuri.

▪ Intrucat nu castigam nimic daca aruncam mereu in carca altora vina pentru nefericirea si nemultumirea noastra, ar trebui sa ne luam singuri viata in maini.

Viitorul nostru, al fiecaruia dintre noi, incepe acum. Si depinde exact de noi.

 

Sursa: Arta de a fi egoist – Cum să trăieşti fericit, chiar dacă altora nu le place, autor Josef Kirschner

Cum recunoastem o persoana cu TULBURARI EMOTIONALE

NEVROZA este acel ”ceva” care se interpune intre potential si realizarile efective ale unei persoane. Din pricina comportamentului lor neinteligent emotional nevroticii nu reusesc sa isi atinga unele din telurile cele mai dragi si isi saboteaza cele mai bune ocazii. Unii oameni pot actiona nevrotic doar in anumite zone ale vietii lor si pot fi foarte eficienti in altele. Manifestarile comportamentale din aria celor nevrotice sunt foarte variate, in plus, disfunctiile emotionale de acest tip nu trebuie confundate cu excentricitatile – nevroza este in esenta o contradictie interioara.

Unele dintre cele mai usor de recunoscut simptome ale tulburarilor emotionale includ:

– INDECIZIA, EZITAREA si CONFLICTUL – nevroticii actioneaza deseori cu indecizie, ezitare si indoiala. Cand doresc sa faca ceva ei se tem atat de tare sa nu comita o greseala astfel incat ajung sa se resemneze, resping sau amana la nesfarsit luarea unor decizii, refuza sa se implice sau sa isi asume intreaga responsabilitate.

– FRICA si ANXIETATEA – toti nevroticii au cate o frica irationala de ceva, dar mai mult decat orice se tem de ceea ce gandesc oamenii si sunt terorizati in primul rand de faptul (ideea) ca nu vor fi iubiti sau/si aprobati de ceilalti.

– SENTIMENTE de INADECVARE – oamenii cu dificultati emotionale se simt adeseori inadecvati, fara valoare sau slabi de inger. Ei isi amplifica peste masura propriile greseli si considera ca orice greseala serioasa ii transforma in niste ratati incurabili. Nu isi condamna doar trasaturile negative ci se dispretuiesc in intregime, ca persoana, pentru ca au trasaturi negative.

– VINA si AUTOBLAMAREA – au coduri morale foarte stricte, ei ii invinovatesc pe ceilalti si pe ei insisi pentru nenumarate dorinte sau fapte.

– HIPERSENSIBILITATE si SUSPICIUNE EXAGERATA – oamenii cu tulburari emotionale se comporta adeseori cu suspiciune. Ei nu doar cred ca nu sunt pe placul celorlalti ci scormonesc cu indarjire dovezi care sa le confirme acest lucru. Ei au o viziune foarte distorsionata asupra propriei persoane si sunt convinsi ca ceilalti ii percep prin propriile lor filtre, de aceea ajung in final sa ii deteste pe cei din jurul lor.

– OSTILITATE si RESENTIMENT – crezand astfel ca lumea ii nedreptateste, multi nevrotici considera ca trebuie sa raspunda pe masura. Ei ajung sa fie mereu foarte nemultumiti, in mare parte din cauza propriului comportament irational, si reactioneaza deseori prin agresiune impotriva presupuselor frustrari.

– LINGUSIRILE – multi oameni nevrotici nu au, la nivel emotional, coloana vertebrala, si cauta sa intre in gratiile cuiva cu pretul propriei autoacceptari. In efortul lor irational de a primi dragoste si aprobare se pleaca cu umilinta in fata celorlalti, se injosesc si apoi se urasc si mai mult simtindu-se din ce in ce mai nesiguri pe ei si mai indezirabili. Adeseori compenseaza prin a directiona ostilitate catre cei a caror ocrotire si iubire o cautau.

– INEFICIENTA si STUPIDITATE – multi nevrotici actioneaza ineficient – fac lucrurile aiurea sau nu le fac deloc, aleg o cale mult prea grea pentru succesul dorit (cu sacrificii mari si nenecesare de timp, energie si placere), lucreaza nesistematic, fara planificare sau compulsiv, complicand extrem de mult lucrurile. Se ambaleaza emotional atat de mult incat nu se mai pot gandi la rezolvarea problemelor lor.

– AUTOAMAGIREA si LIPSA REALISMULUI – practic toti nevroticii se mint pe ei insisi si refuza sa accepte realitatea. In loc sa isi infrunte cinstit frustrarile, admitandu-si esecurile sau sa accepte fara a se plange faptele aspre ale vietii, ei tind sa rationalizeze, sa se sustraga problemelor, sa dea vina pe ceilalti si sa alcatuiasca un tablou al lumii care contine mai multa poezie decat adevar.

– CARACTERUL DEFENSIV – odata ce au inceput sa se minta pe ei insisi nevroticii organizeaza mecanisme de aparare pentru a nu fi nevoiti sa se confrunte cu realitatile neplacute (rationalizarea, compensarea, identificarea, proiectia, refularea, rezistenta, transferul, grandoarea, refuzul de a actiona). De obicei ei sustin constient ca simt sau actioneaza intr-un anume fel cand de fapt inconstient reactioneaza la un set de sentimente destul de diferite.

– RIGIDITATE si COMPULSIE – nevroticii se simt in nesiguranta, supusi pericolelor. Deoarece se tem sa nu faca greseli si sa nu isi scape gandurile si faptele de sub control ei se cantoneaza pe anumite aspecte ale vietii pe care le pot controla cu usurinta si apoi se mentin pe aceste cai batatorite si inguste.

– TIMIDITATEA si CARACTERUL RETRAS – considerand ca tot ce fac este eronat si ca ceilalti le vor observa greselile nenumarati nevrotici actioneaza timid si se retrag in variate tipuri de solitudine.

– SIMPTOME PSIHOSOMATICE si IPOHONDRIE – multe indispozitii fizice au o componenta nevrotica. Oamenii se streseaza uneori pana ajung sa se imbolnaveasca tinandu-si sistemele musculare si nervoase intr-o stare de hipertensiune si favorizand astfel producerea unor boli psihosomatice ca ulcerul, hipertensiunea arteriala, astmul si palpitatiile. Mai mult, atunci cand sunt intr-adevar afectati de o boala fizica uneori o prelungesc si o agraveaza folosind-o drept scuza pentru supararile lor emotionale.

– DEPRESIA – depresia si nevroza merg mana in mana atunci cand oamenii se lasa coplesiti de autocompatimire si pesimism.

– CENTRAREA PE SINE si INCAPACITATEA DE A IUBI – majoritatea nevroticilor au o dorinta infinita de a primi iubire si o disponibilitate aproape de zero de a oferi dragoste. Sunt atat de preocupati de sine si de propriile lor probleme incat nu mai au nici timpul, nici energia si nici inclinatia de a le pasa cu adevarat de o alta persoana. Deseori se indragostesc nebuneste, de obicei alegand obsesiv indivizi de a caror dragoste cred ca au nevoie, dar prezinta o capacitate scazuta de a le pasa cu adevarat, de a dori sa ii ajute dezinteresat pe ceilalti.

– CARACTERUL TENSIONAT si INCAPACITATEA DE A SE RELAXA – nevroticii se relaxeaza foarte rar ei suferind in general de o tensiune care se evidentiaza prin indispozitii musculare, coordonare slaba sau incapacitatea de a sta linistiti. Uneori apare si o tensiune psihologica, iar cei afectati spun ca se simt amortiti din punct de vedere emotional sau ca se tem de ceva dar nu stiu de ce.

– INERTIA si LIPSA DIRECTIEI – multi nevrotici se simt lipsiti de energie si simt ca nu au chef de nimic. Se plaseaza in fata vietii intr-un soi de ”greva a bratelor incrucisate” din moment ce cred ca totul li se cuvine si nimeni nu ar trebui sa le ceara sa munceasca din greu sau sa se disciplineze pentru a obtine ceea ce de fapt isi doresc. In adancul inimii ei doresc sa atinga un scop dar imediat ce intalnesc dificultati in incercarea de a-si realiza nazuintele ei abandoneaza si se retrag din competitie. Apoi revenirea devine si mai grea deoarece duce la reusite slabe care, la randul lor, incurajeaza sentimentul de neajutorare si produc si mai multa inertie.

– FUGA DE REALITATE si EVITAREA RESPONSABLITATII – in loc sa isi confrunte dificultatile serioase si sa le rezolve nevroticii deseori vad in asta o problema si fug. Ei refuza sa se disciplineze sau sa isi asume responsabilitatile normale ale vietii. Deseori incearca sa traiasca sub forma unor eterni copii si daca se casatoresc traiesc in rolul sotiei-copil sau al sotului-copil. Daca pot, literalmente fug de orice exigenta normala: casa, loc de munca, relatie stabila. Cand nu pot sa mai fuga se sustrag si se bosumfla.

– ALCOOLISMUL si DEPENDENTA DE DROGURI – nevroticii folosesc deseori alcoolul si drogurile pentru a evada din realitate si pentru a-si reduce temporar anxietatea. Din nefericire aceste evadari au adesea efect de bumerang asupra lor pentru ca determina cresterea tulburarilor si dezechilibrului emotional.

– AUTODEPRECIEREA si AUTOPEDEPSIREA – ca si cum nu ar fi de ajuns ca se dispretuiesc pentru defectele lor nevroticii se condamna si pentru nevroza lor. Plecand de la asteptari nerealiste si perfectioniste care creeaza sentimente de inadecvare ei isi actualizeaza profetiile autoimplinite si fac lucruri de la care cred ca ”nu se pot abtine”. Apoi, observandu-si si judecand aspru propria slabiciune fac ceva si mai rautacios sau autodistructiv.

Nevroticii se urasc pe ei insisi pentru ca nu manifesta perfectiunea pe care considera ca ar trebui sa o arate. Astfel ei declanseaza comportamente ineficiente care ii fac sa se deteste si mai mult. Prin acest cerc vicios nevroticii isi sporesc uneori exponential suferintele emotionale.

Bibliografie: Albert Ellis – Cum sa traim alaturi de un nevrotic, acasa si la locul de munca, Ed. Trei

Cum sa ne crestem increderea

Increderea in sine este definita pe scurt ca fiind siguranta pe propriile abilitati/calitati. Oamenii cu un grad inalt de incredere in sine se bizuie in mare masura pe propriile forte si sunt capabili sa fie stapani pe sine. Ei nu sunt dominati de ganduri negative cu privire la propria persoana, iar autocritica pe care si-o fac nu este distructiva/devalorizanta/denigratoare. Aceste persoane nu simt nevoia de conformare pentru a fi acceptati si nu depind de altii pentru a se simti bine in propria piele.
Pentru a putea aplica strategii specifice pentru dezvoltarea increderii in propriile puteri persoanele lipsite de incredere in sine trebuie sa analizeze in primul rand motivele care au condus la formarea acestei imagini negative despre sine.

Dintre trasaturile si atitudinile care distrug increderea in sine fac parte:

– convingerea ca sunt niste ratati

– esecul de a recunoaste pe deplin aspectele pozitive ale vietii lor

– adoptarea atitudinii pesimiste conform careia dezastrul pandeste intotdeauna dupa primul colt si chiar atunci cand situatia pare sa mearga bine acest lucru nu este decat un preludiu al schimbarii sale in mai rau

– amplificarea iesita din comun a oricarui eveniment negativ

– privirea cu admiratie si invidie spre alti oameni dublata de impresia ca aceia s-au desurcat in viata mai bine decat ei – stil competitiv toxic.

Strategiile care pot fi adoptate pentru a dezvolta un grad mai inalt de incredere in sine sunt:

– evaluati-va talentele si exploatati-va punctele forte

– considerati fiecare esec sau dezamagire ca pe o experienta din care puteti invata si un mijloc de dezvoltare personala

– cine nu risca nu castiga! nu va temeti sa va asumati riscuri calculate. Considerati asumarea riscurilor ca pe o posibila oportunitate nu ca pe o actiune al carei rezultat va fi probabil dezamagitor

– nu va temeti de schimbare

– nu lasati ca trecutul sa va conduca viata – dezvoltati-va incredere de a merge mai departe si de a face alegeri atunci cand situatia o impune

– chiar daca nu va realizati aspiratiile, acordati-va credit pentru tot ce incercati sa realizati

– perfectiunea nu exista, asa ca nu va ingrijorati cand nu o atingeti

– echilibrati nevoia de imbunatatire continua cu abilitatea de a va accepta asa cum sunteti

– concentrati-va asupra sentimentelor pe care le aveti despre propria dvs persoana, despre stilul de viata si despre propriile aspiratii, nu asupra aspiratiilor pe care le pot avea altii, de exemplu parintii  – pentru dvs

– luati singuri deciziile care va privesc! – invatati sa va evaluati singur in loc sa ii lasati pe altii sa o faca pentru dvs

– nu incercati sa le faceti placere tuturor simultan

– dezvoltati-va propriile standarde, care nu depund de aprobarea altora

– preluati controlul asupra propriei vieti.

(Philip Carter, Testati-va EQ-ul)

Succes! pentru ca se poate! pentru ca totulpoatefisialtfel!